Tencuiala pe baza de ipsos Orizont 30kg
Amestecuri uscate, Adezivi și Materiale de finisare

Tencuiala pe baza de ipsos Orizont 30kg

115MDL / Sac
1
Comandă Rapid — +373 69879352
Livrare în Chișinău: 2–3 ore
Livrare în toată Moldova: 4-6 ore

Livrare Rapidă

În toată Moldova

Garanție Calitate

Produse certificate

Ambalare Sigură

Transport protejat

Descriere și utilizare

ORIZONT — amestec de tencuială cu aplicare manuală pe bază de ipsos cu agenţi reologici şi plastifianţi.

Caracteristici și specificații

Proprietăți

  • Adeziune înaltă
  • Plasticitate sporită
  • Menţine capacitatea suprafeţei de „a respira“
  • Nu necesită gletuire suplimentară
  • Pentru lucrări la interior.

Domeniul de utilizare

Se utilizează pentru tencuieli interioare aplicate pe suport de beton, cărămidă şi piatră de calcar, pereţi din blocuri BCA și beton spongios, blocuri din ipsos şi de tip fortan etc.

Pregătirea suprafeţei suport

Suprafața suport trebuie să fie uscată, solidă, curată, și lipsită de substanțe care împiedică aderența (grăsimi, praf, bitum etc.). În prealabil suprafața suport absorbantă de umiditate trebuie amorsată cu SUPRATON, SUPRATON EXTRA sau TUFFUHGPUHT; cele neabsorbante — cu BETOHGPUHT.

Prepararea produsului

Pentru prepararea unui sac — 30 kg de tencuială sunt necesari 6-9 l de apă curată, rece. Cantitatea necesară de material trebuie presărată uniform în vasul cu apă şi amestecată cu ajutorul unui malaxor de turaţie mică. După cca 5 minute, mortarul se amestecă din nou, până la obţinerea unei mase omogene, fără aglomerări. Timpul de aplicare al mortarului — 30-40 minute de la preparare.

Modul de aplicare

Grosimea minimă a stratului este de cca 2 mm, cea optimă — 10-15 mm. Mortarul preparat se aplică uniform pe suprafaţă şi se nivelează cu ajutorul unui dreptar. Odată cu începerea procesului de întărire este necesară umezirea suprafeței tencuite și prelucrarea cu ajutorul unei driște spongioase, după care se va face nivelarea cu ajutorul unei driște din inox. În cazul respectării tehnologiei executării lucrărilor prin metoda “lustruirii”, se va obţine o suprafaţă netedă, care nu necesită gletuire suplimentară în cazul lipirii tapetelor, zugrăvirii simple sau aplicării vopselelor structurate şi a tencuielilor decorative. Pentru a obţine o suprafaţă netedă destinată zugrăvirii de înaltă calitate, este necesară gletuirea suplimentară a suprafeţei cu EUROFIN, FINITO, EUROFIN SV+, FINITO SV+, MEŞTERUL MANOLE, B-62 șatroc sau ŞATROC. În cazul suprafeţelor suport neregulate, care necesită tencuirea în mai multe straturi, se va recomanda, afânarea în formă de „coada rândunicii” a primului strat neîntărit. Tencuirea repetată se va face după uscarea primului strat. Se vor utiliza doar vase şi scule curate.

Atenție

Lucrările se vor efectua în spaţii uscate, la temperaturi cuprinse între +5°C +25°C. Calitatea produsului este garantată în cazul respectării prezentei fișe tehnice.

Consum normat

În dependenţă de starea suprafeţei şi grosimea stratului — 8-10 kg/m² la grosimea stratului de 10 mm.

Uscare

Timpul de uscare a ORIZONT depinde de grosimea stratului, temperatură, umiditate și constituie de la 2 până la 10 zile. Temperatura optimă de uscare — de la +10°C, în condiţii de aerisire bună, fără curenţi de aer. Utilizarea unui încălzitor puternic sau curenţilor de aer pot provoca uscarea neuniformă a suprafeţei care pot duce la apariţia fisurilor.

Depozitare

Se păstrează în ambalaj original intact, pe palete din lemn, în spaţii uscate şi ferite de razele solare.

Produse Similare

Vezi toate produsele din Amestecuri uscate, Adezivi și Materiale de finisare